De fiecare dată când românul se uită la o factură mare sau la o benzinărie cu prețuri umflate, începe bocetul național: „Ne fură străinii! Ne iau gazul, petrolul, pădurile și aurul!” Acest refren nu e doar o plângere, e aproape un imn de doliu economic, cântat la fiecare colț de talk-show.
Românul își imaginează mereu că undeva, într-o sală secretă, niște străini cu hărți și compas dau ordine: „Luați-le aurul! Tăiați-le pădurile! Ridicați prețul la benzină!” Și astfel, lipsa de politici clare se transformă într-o melodie de jale: „Noi suntem bogați, dar ne fură alții”.
De ce prinde bocetul?
- Pentru că e mai ușor să plângi decât să construiești.
- Pentru că „străinul lacom” e un personaj mai clar decât „politicianul corupt de acasă”.
- Pentru că victimizarea națională e un narcotic mai dulce decât responsabilitatea.
Cum arată bocetul în practică?
- La Roșia Montană: „ne iau aurul, fraților!”
- La gaze și petrol: „străinii ne vând ce e al nostru!”
- La păduri: „ne taie codrul dacilor și-l trimit la Viena!”
🕊️ Dar adevărul, pe bune
România are resurse importante, dar problema nu e „străinul” în sine, ci lipsa unor politici economice coerente și a instituțiilor capabile să reglementeze exploatarea. Străinii investesc unde li se permite și după regulile stabilite de statul român. Dacă regulile sunt slabe, pierderile nu vin din conspirații externe, ci din proasta guvernare internă.
Frumusețea reală: nu străinii ne fură resursele, ci noi le lăsăm să fie gestionate prost. Soluția nu e bocetul, ci reguli clare, transparență și instituții care funcționează.
