Românul are o slăbiciune pentru basme cu comori. Și dintre toate, niciunul nu-i mai drag decât refrenul: „Aurul dacilor ni l-au furat alții!”. E bocet geologic, cântat la șezători moderne, la televizor și la berea din colț.
În mintea colectivă, undeva în Munții Apuseni se află încă tezaure nesfârșite, dar toate au fost luate de romani, austrieci, canadieni și, probabil, extratereștri. Și atunci, în loc de politică economică și minerit modern, avem plânsul cosmic: „Noi am fost bogați, dar ne-au furat alții.”
De ce prinde bocetul?
- Pentru că dă un sens simplu sărăciei: „nu noi suntem de vină, alții ne-au luat.”
- Pentru că aurul are putere mitică – de la Zamolxe la Dracula.
- Pentru că victimizarea e mai ușor de purtat decât responsabilitatea pentru resurse.
Cum arată bocetul pe teren?
- „Romanii ne-au luat aurul, altfel eram mai bogați decât nemții.”
- „Austriecii ne-au scos tot aurul și l-au dus la Viena.”
- „Străinii au venit cu cianuri și au luat tot ce mai era.”
🕊️ Dar adevărul, pe bune
Romanii au luat într-adevăr o parte din aurul Daciei, dar nu tezaure infinite. Aurul e resursă finită, iar mare parte din zăcăminte a fost exploatată de-a lungul secolelor. Proiectele moderne de minerit (ex. Roșia Montană) au stârnit controverse nu pentru că „străinii fură aurul”, ci pentru că statul român n-a știut să gestioneze transparent contractele și să impună condiții clare.
Frumusețea reală: România are încă resurse minerale valoroase, dar cheia nu e bocetul, ci politici serioase de exploatare, protecția mediului și gestionarea corectă a veniturilor. Aurul nu ni-l fură nimeni – ni-l risipim singuri prin prostie și corupție.
