În România, sfinții nu mai coboară din icoane, ci din ecranul televizorului. Nu mai miroase a tămâie, ci a breaking news. Și acolo, în fața ochilor românului, apar icoane noi: Putin, Erdogan, Lukașenko – „sfinții” politici pe care televiziunile îi rostogolesc ca pe moaște moderne.
Românul îi privește fascinat: unul lovește cu pumnul în masă, altul decide singur peste milioane, altul ridică moschei și palate ca din basme. În timp ce politicienii noștri se bâlbâie la dezbateri, „sfinții” străini par niște părinți severi, dar hotărâți.
Cultul televizat
- Putin e văzut ca „omul cu mână forte”, care face ordine cu armata.
- Erdogan ca „liderul vizionar” care a ținut poporul aproape de tradiții.
- Alții ca modele de „disciplină și curaj”, chiar dacă realitatea e despre represiune și cenzură.
De ce românul îi pune în vitrina cu sfinți?
Pentru că televiziunea românească, hrănită cu talk-show-uri și scandal, are nevoie de figuri mari, clare, dramatice. Liderii noștri par mici și șovăielnici. Așa că românul preferă icoana străină: colorată, cu aur, gata să dea spectacol.
Nostalgia travestită
Românul nu-i vrea neapărat pe Putin sau Erdogan aici. Dar îi privește cu amestec de teamă și admirație, ca pe niște figuri părintești care ar putea „pune ordine” și la noi, dacă s-ar încumeta.
🕊️ Dar adevărul, pe bune
Putin, Erdogan și ceilalți sunt lideri autoritari, criticați internațional pentru abuzuri și lipsa democrației. Imaginea lor „eroică” e construită de propagandă și amplificată de televiziuni, care știu că românul reacționează la povești simple cu „liderul puternic”.
Frumusețea reală: România are nevoie de instituții și democrație funcțională, nu de sfinți autoritari importați de la televizor. Cultul liderului puternic e doar un reflex al frustrării colective, nu o soluție.
